Nu cu mult timp în urmă, am pus la cale o vizită de lucru utilă pentru locuitorii satului dornici să acceseze fonduri europene în anii următori.
S-a întâmplat când GAL Dealurile Târnavelor din Saschiz a organizat evenimente de informare despre viitoarele programe și măsuri de finanțare pe care le vor deschide începând cu anul viitor.
Așa că, în 7 noiembrie, o delegație din Archita a participat la evenimentul adresat locuitorilor comunei Vînători.
Grupul din Archita a transmis câteva nevoi dintre cele pe care le are comunitatea și ce idei de proiecte există în sat, astfel încât să se țină cont de ele când se vor modela noile programe/ măsuri de finanțare.