Sat Archita, comuna Vânători, județul Mureș, 1 octombrie, 2022: Fundația Mihai Eminescu Trust și Asociația Descoperă Archita au organizat Ziua Recoltei în Archita.
Evenimentul a început la ora 13:00 și a avut loc în parcul din fata bisericii evanghelice fortificate. Sărbătoarea a reunit un număr mare de oameni din comunitate și în același timp de oaspeți interesați să cunoască locul, să încerce produsele tradiționale și să petreacă o zi plăcută de weekend în satul cu cele mai frumoase șuri.
Localnicii din asociația Descoperă Archita au fost direct implicați în organizare și s-au pregătit pentru oaspeții veniți la Ziua Recoltei în Archita cu bunătăți locale (plăcinte, ceaun și delicatese cu trufe) și un program artistic bogat. Pe scenă au urcat 6 cântăreți de muzică populară din zonă, precum și 20 de copii din sat, care au dansat un dans modern sub coordonarea antrenorului Cornel Câmpian de la Clubul Copiilor din Sighișoara. La standul proiectului, voluntarii MET au lucrat cu copiii magneți din lut cu matrița bisericii fortificate din sat.
Evenimentul Ziua Recoltei la Archita face parte din proiectul ȘURA – Laborator de experimentare şi implicare civică incluzivă, derulat de fundația Mihai Eminescu Trust. În cadrul proiectului, MET restaurează în prezent o șură ce va deveni un spațiu unde oamenii din sat să se poată întâlni și să poată discuta sau lucra împreună diverse proiecte pe care și le doresc pentru sat. În luna octombrie, ca parte din același proiect, va mai avea loc încă o tabără de educație civică. Pană acum 40 de copii și tineri din sat s-au înscris în Clubul Șura, un cadru în care aceștia pot interacționa și care are și scopul de a crește gradul de coeziune locală și de a spori implicarea civică în mod organic, la firul ierbii.
Fundația MET consideră că educația este cea care poate schimba în bine viața unui sat, astfel că anul acesta au mai fost organizate în Archita, separat de proiectul Șura, încă 2 tabere pentru copii, una de sport și alta de muzică. La acestea au participat câte 50 de copii și 12 voluntari atât din zonă, cât și veniți din alte părți ale țării.
***
Alte Informații importante legate de sat & proiect: În momentul de față, doar 35-40% dintre adulții cu vârsta între 18-64 de ani din Archita au o ocupație, majoritatea populației fiind inactivă. Ziua Recoltei la Archita face parte dintr-o serie mai amplă de acțiuni care urmăresc dezvoltarea economiei locale și generarea de venit în comunitate. Dezvoltarea economiei locale este un obiectiv ambițios, care în contextul unei comunități multietnice marginalizate, cum este Archita, întâmpină provocări cum ar fi sărăcia, discriminarea unor categorii sociale, lipsa serviciilor culturale sau a serviciilor sociale de bază.
Prin proiectul ȘURA – Laborator de experimentare şi implicare civică incluzivă capacităm locuitorii satului să participe, să inițieze și să administreze activități economice, bazate pe exploatarea durabilă a resurselor locale: umane, culturale și naturale. În cadrul programului echipa MET organizează și 4 schimburi de experiență cu organizații de economie socială similare din zonă care au experiență mai bogată și funcționează bine: Asociația Viscri Începe, Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Bucătăria Comunitară din Mălâncrav, Asociația Alma Viitor.
ȘURA: Laborator de experimentare și implicare civică incluzivă se dorește a fi un model ce poate fi replicat în viitor și în alte sate din zonă și care transpune convingerea Fundației Mihai Eminescu Trust că o societate este mult mai puternică când cetățenii săi sunt implicați activ în dezvoltarea comunităților lor pentru a deveni actori activi ai schimbării. Proiectul se desfășoară pentru 36 de luni și este dezvoltat cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, un program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Sloganul programului este unul sugestiv: Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă Proiectul „ȘURA – Laborator de experimentare și implicare civică incluzivă” este un proiect derulat de Fundația Mihai Eminescu Trust, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Site-ul proiectului este: https://www.sura-archita.ro/