Ziua Portilor Deschise la MET

Pe trei iunie, deschidem larg porțile Fundației pentru un eveniment la care așteptăm persoane de toate vârstele.

Viața fiecăruia dintre noi reprezintă o poveste în sine și, pentru că este creată de oameni și lucrează pentru oameni, Fundatia Mihai Eminescu Trust are povestea sa. O poveste care a adunat exemple de ambiție, perseverență și dedicare, o poveste despre obstacole, iubire necondiționată și sprijin.

Pe 3 iunie, de la ora 11:00, hai în grădina MET din cetatea Sighișoarei, pe strada Cojocarilor, la numărul 10, să afli povestea noastră și a eroilor din satele transilvănene, acolo unde noi lucrăm: povestea Mariei și a Alexandrei, a lui Istvan sau a lui Maximilian.
După ce depănăm poveștile lor, așează-te cu noi în tihnă, la masă, la umbra merilor din grădină și ia parte la unul dintre atelierele pe care le-am pus la cale pentru copii, părinți și bunici. Avem așa, între 14:00 și 16:00:
– Workshop de lucru în piele alături de curelăreasa Ana Nistor.
– Creăm un sat tradițional din zonă în miniatură cu case și biserici confecționate din lut pe care le pictăm și le transformăm apoi în magneți.
– Atelier de pictură pe pânză alături de pictorul Călin Butnaru
Această zi specială este parte a unui proiect pe care îl derulăm în prezent în satul Archita și care se numește: „ȘURA – Laborator de experimentare și implicare civică incluzivă”.
Prin acest proiect, transpunem convingerea noastră că o societate este mult mai puternică când cetățenii săi sunt implicați activ în dezvoltarea comunităților lor. Obiectivul numărul unu al proiectului este clar: creșterea gradului de implicare a 100 de copii și tineri în activități de revitalizare a vieții comunitare.
În acest proiect există o componentă care pe noi ne ajută mult: Dezvoltarea organizațională și îmbunătățirea comunicării externe a activității Fundației noastre. În cadrul acestei activități organizăm evenimentul din 3 iunie, Ziua Porților Deschise.
Suntem până la 17:00 cu voi să povestim.
➡️ Proiectul „ȘURA – Laborator de experimentare și implicare civică incluzivă” este un proiect derulat de Fundația Mihai Eminescu Trust și care beneficiază de o finanțare în valoare de 240.804 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.
Site-ul proiectului este: https://www.sura-archita.ro/
Active Citizens Fund – Romania
#haide
#ActiveCitizensFund
#Romania
#activecitizens
#EEANorwayGrants
🌱Lucrăm împreună pentru o Europă verde și competitivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Implica-te!