Voluntariat comunitar în Archita – Un sat mai verde

Într-o vineri plină de voie-bună din aprilie, noi și nu mai puțin de 50 de voluntari veseli ne-am pus pe treabă să scoatem la suprafață cea mai bună variantă a satului Archita, acolo unde facem să se întâmple lucruri faine în proiectul ȘURA – Laborator de experimentare şi implicare civică incluzivă.

Alături de oameni mici și mari din sat și prieteni ai fundației din Sighișoara, veniți special pentru asta, am atacat cu zâmbete și dorință de implicare zonele satului care aveau nevoie de îngrijire. Împreună am strâns două remorci pline de deșeuri, iar satul poate respira acum ceva mai bine!

Finalul acțiunii s-a întâmplat la casa Fundației din sat, unde ne-am bucurat cu toții de un ceaun cu gust memorabil.

Aceasta este a doua acțiune de ecologizare a satului, după cea organizată în primăvara anului trecut, de această dată ne-am bucurat de o prezență mai numeroasă din partea localnicilor. Cei mai implicați au fost copiii, care au combinat întreceri de „Cine umple mai repede sacul?” cu dorința de a conduce grupurile în locurile cele mai poluate cu deșeuri.

Acțiunea s-a întins pe durata a trei ore, trei grupuri formate de voluntar împărțindu-și satul în mai multe zone strategice, în final toate grupurile reunindu-se pentru partea de socializare de la sfârșit.

Ne-au sprijinit în curățenia de primăvară:
👏Primăria Comunei Vânători
👏Prietenii dedicați de la Asociația Descoperă Archita
👏Voluntari puși pe fapte mari din grupul Mihai Eminescu Trust Volunteers
În proiect mai sunt prevăzute încă două acțiuni de voluntariat în comunitate pentru anul acesa. Iar indiciile sunt: 🌳 și 🔨.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Implica-te!