Au inceput lucrarile de restaurare a SURII

🤝 Am început! Start lucrări pe șantierul proiectului nostru din Archita, acolo unde o șură veche va fi refuncționalizată într-un centru comunitar. Lucrările înaintează cu spor, acum lucrându-se la închiderea acoperișului. Șura va fi reparată și recompartimentată și o vom amenaja pentru a găzdui acțiuni comunitare, într-un mediu primitor, pe care comunitatea să îl perceapă ca pe un loc pe care îl deține în comun.

Povestea șurilor din Archita este una impresionantă. Sunt fostele mândre șuri ale satului, construite din piatră, cu ziduri foarte groase, de mari dimensiuni, lucru unic în Transilvania și România. Șurile acestea sunt emblema satului și amintesc de bogăția de odinioară a locuitorilor satului. Multe dintre ele sunt abandonate și se degradează iremediabil. Prin proiectul ȘURA – Laborator de experimentare şi implicare civică incluzivă însă, salvăm una dintre aceste bijuterii! Proiectul nostru va oferi tinerilor șansa de a practica cetățenia activă, iar un loc pentru toate întâlnirile noastre era necesar. Iată așadar cum șura aceasta, care a rezistat generațiilor atât amar de vreme, va deveni un spațiu comunitar multifuncțional în decursul a câtorva luni. Totul se realizează cu materiale și tehnici tradiționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Implica-te!