Comunicat de presa 3_Primele 10 luni are proiectului SURA

Mihai Eminescu Trust – Primele 10 luni are proiectului ŞURA – Laborator de experimentare şi implicare civică incluzivă

 

Sighișoara, Județul Mureș
18 octombrie 2021

 

În această perioadă se încheie cu succes primele zele luni ale proiectului ȘURA: Laborator de experimentare și implicare civică incluzivă, al cărui scop este centrat pe consolidarea comunității, crearea unei infrastructuri necesare pentru implicare civică, organizarea de activități extra-școlare și de includerea socio-culturală a grupurilor vulnerabile. Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni în satul Archita, comuna Vânători, județul Mureș, și este dezvoltat de Fundația Mihai Eminescu Trust, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Sloganul programului este Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.

Finanțarea totală a proiectului este de 270.804 Euro, din care finanțarea EEA Grants este de 240.804 Euro, la care se adaugă o cofinanțare de 30.000 din partea Fundației Mihai Eminescu Trust. Scopul proiectului este cultivarea activismului social pentru creșterea coeziunii sociale în rândul membrilor comunității din satul Archita.

Până în prezent, cu ajutorul conducerii Școlii Generale din comună, au fost organizate nouă ateliere de educație non-formală la care au participat 30 de copiii și tineri din clasele I-IV și V-VIII. Atelierele au avut tematici diferite și au fost menite să îi încurajeze pe micii reprezentanți ai comunității să se înscrie în Clubul de activism civic „ȘURA”, ale cărui activități vor începe să se deruleze anul viitor. Copiii s-au implicat activ în activități educaționale artistice, sportive, de lucru manual, de exprimare și implicare în comunitate, au făcut cunoștință cu meșteri populari din zonă, cu trupe de dans și antrenori sportivi, cu specialiști educaționali și tinere modele de implicare în comunitate din alte sate.

Totodată, Fundația a facilitat două acțiuni comunitare folositoare cu scopul de a capacita și împuternici societatea civilă din Archita. Cele două ateliere practice de inițiativă civică și de exercitare a drepturilor cetățenești au adus față-în-față, într-un cadru informal, destins, reprezentanți ai comunității, membrii ai Asociației Locale „Descoperă Archita” și reprezentanți ai Primăriei Comunei Vînători, județul Mureș. Participanții la întâlnire au expus provocările lor Primăriei, iar Fundația a intermediat dialogul între cele două părți. Următorul atelier pe care îl vom organiza cu persoanele adulte din sat se va concentra pe redactarea acestor sesizări, cu ajutorul echipei de proiect din Fundația Mihai Eminescu Trust.


Pe lângă aceste ateliere de democrație participativă, Fundația a încurajat implicarea civică în comunitate prin organizarea unei acțiuni de ecologizare a satului în luna aprilie la care au participat 50 de persoane. Acțiunea a fost un succes. Voluntarilor locali li s-au alăturat bucuroși angajații unei întreprinderi private din Sighișoara, în semn de solidaritate pe plan local.

O altă bornă importantă atinsă în proiect este începerea, în luna septembrie, a lucrărilor de restaurare, reparare și recompartimentare ale șurii de mari dimensiuni care se va transforma într-un spațiu comunitar destinat desfășurării activităților educaționale extra-școlare și evenimentelor culturale. Șura va găzdui acțiuni comunitare, într-un spațiu primitor, pe care comunitatea să îl perceapă ca pe un loc pe care îl deține în comun. Lucrările din luna septembrie s-au concentrat pe reparații ale acoperișului.

În final, în luna septembrie a avut loc primul eveniment din seria intitulată „MET&Friends”, în satul Mălâncrav, comuna Laslea, județul Sibiu, care s-a materializat cu o sesiune de lucru cu partenerii Fundației Mihai Eminescu Trust și cu ONG-urile din zonă. La eveniment au participat 9 asociații din zonă. În cadrul acestui eveniment,  pe lâng discuții și acțiuni de networking, Fundația a împărtășit informații practice din experiența de peste 20 de ani a echipei sale în domeniul revitalizării comunităților transilvănene și detalii despre abordarea și strategia de intervenție a MET pentru dezvoltarea durabilă a comunităților multietnice.

Activităților desfășurate până în prezent în cadrul proiectului s-au alăturat 35 de voluntari din zona Sighișoarei și din localitate, dar și din alte orașe, precum București și Brașov. Proiectul a fost promovat la nivel local, regional și național, acesta fiind prezentat în cadrul evenimentului Săptămâna Haferland, desfășurat în perioada 30 iulie – 1 august 2021 în mai multe sate din Transilvania.

***

ȘURA: Laborator de experimentare și implicare civică incluzivă se dorește a fi un model ce poate fi replicat în viitor și în alte sate din zonă și care transpune convingerea Fundației Mihai Eminescu Trust că o societate este mult mai puternică când cetățenii săi sunt implicați activ în dezvoltarea comunităților lor pentru a deveni actori activi ai schimbării.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm să accesați www.activecitizensfund.ro Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro

Fundația Mihai Eminescu Trust își are sediul în Turnul Cojocarilor din Sighișoara. Mihai Eminescu Trust are o experiență de peste 20 de ani în revitalizarea și revigorarea comunităților, a patrimoniului cultural și natural transilvănean și a implementat până în prezent peste 1300 de proiecte de restaurare, dezvoltare comunitară, împădurire, educație non-formală pentru copii și cursuri de instruire profesională pentru adulți.

Responsabil comunicare: Michaela Türk, Fundația Mihai Eminescu Trust
mtuerk@mihaieminescutrust.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Implica-te!