Proiectul SURA – prezentat în cadrul saptamanii HAFERLAND

Săptămâna Haferland a poposit și în acest an în Archita cu un program cultural-artistic pus la cale în mândrul complex fortificat al bisericii evanghelice din centrul satului.
De fapt, Archita a fost prima oprire din Săptămâna Haferland, ca de obicei, aici având loc deschiderea oficială a evenimentului, pe 30 iulie, într-o zi luminoasă de vineri, în prezența a numeroase personalități. În discursul de deschidere, Președintele Fundației Mihai Eminescu Trust, doamna Caroline Fernolend, a prezentat publicului prezent în discursul său detalii despre proiectul ȘURA – Laborator de experimentare şi implicare civică incluzivă și a menționat rând pe rând programul de finanțare, scopul și obiectivele proiectului.

➡️ Proiectul „ȘURA – Laborator de experimentare și implicare civică incluzivă” este un proiect derulat de Fundația Mihai Eminescu Trust și care beneficiază de o finanțare în valoare de 240.804 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

Lucrăm împreună pentru o Europă verde și competitivă. * Working together for a green and competitive Europe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Implica-te!