Atelier de initiativa civica 2 _ 26 iulie 2021

Pe 26 iulie 2021 a fost organizat în cadrul proiectului ȘURA – Laborator de experimentare şi implicare civică incluzivă un atelier de inițiativă civică în curtea casei 284. A fost prezent la atelier și domnul Mircea Felegean, primarul Comunei Vînători.
Locuitorii din Archita au avut ocazia să-i prezinte acestuia, rând pe rând, provocările actuale ale vieții satului legate de apă și canalizare, de repararea produrilor ori de paza satului, printre altele. Domnul Felegean i-a încurajat pe participanții la atelier să facă toate aceste sesizări în scris și să le depună la sediul Primăriei din Vînători cât mai curând posibil. Următorul atelier pe care îl vom organiza cu persoanele adulte din sat se va concentra pe redactarea propriu-zisă a  acestor sesizări, cu ajutorul echipei de proiect din Fundația noastră. A fost o după-amiază cu folos.
În cadrul atelierelor de inițiativă civică echipa de proiect a Fundației Mihai Eminescu Trust va lucra intens pentru a împuternici și capacita societatea civilă din Archita de a se implica în procesul decizional. Ne dorim să explicăm locuitorilor satului Archia cum funcționează și cum pot relaționa cu instituțiilr publice locale pentru influențarea deciziilor. În cadrul acestei activități se organizează sesiuni de consultare a localnicilor pentru a prioritiza acțiunile și pentru a alege un subiect pentru campania de advocacy pe care MET o va iniția în cadrul activităților de dezvoltare organizațională.

➡️ Proiectul „ȘURA – Laborator de experimentare și implicare civică incluzivă” este un proiect derulat de Fundația Mihai Eminescu Trust și care beneficiază de o finanțare în valoare de 240.804 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

Lucrăm împreună pentru o Europă verde și competitivă. * Working together for a green and competitive Europe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Implica-te!